Donație pentru copiii din grădinițe, dar și pentru Secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc Lipova!

▶️ Asociația “Împreună suntem mai buni” Lipova și Primăria Orașului Lipova au primit azi o nouă donație consistentă pentru copiii din grădinițe, dar și pentru Secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc Lipova

▶️ Donația de diverse produse pentru copiii orașului a fost posibilă prin intervenția Asociației “Împreună suntem mai buni” și colaborarea realizată de aceasta cu SC PRODAL 94 SRL, o mare companie de pe piața românească care a preluat și fabrica care produce apa minerală de Lipova și Carpatina și a cărei reprezentanți au fost de acord să susțină inițiativa asociației lipovane și de a asigura copiilor din Orașul Lipova, dar nu numai, diverse produse.

▶️ Produsele donate de Compania PRODAL 94, constă în: diverse aparaturi medicale, materiale de sterilizare, jucarii din lemn și accesorii pentru copii.
▶️Toate aceste produse, în cantitate de 40 de tone (40 paleți), au o valoare totală de peste 172.000 lei, fiind transportate din București cu tirul, transportul fiind asigurat de către compania donatoare.

▶️ Produsele donate, care au ajuns la Lipova în dimineața zilei de miercuri, 16.06. a.c., au fost preluate de reprezentanții Primăriei Orașului Lipova și Asociației “împreună suntem mai buni”.
▶️ La sosirea transportului au fost prezenți atât Primarul Orașului Lipova – Florin Fabius PERA, Viceprimarul Orașului Lipova- Ioan LĂPĂDAT, precum și Valentin CĂLDĂRAȘ – Președinte Asociația “Împreună suntem mai buni” Lipova, Florin FÂNAȚĂ – Director Spitalul Orășenesc Lipova, Oviduța BERINDEI – Director Liceul “Sever Bocu” Lipova, iar din partea companiei PRODAL 94 a fost prezentă D-na Geanina TURCU – Director Resurse Umane, prezentă la Lipova pentru această acțiune.

▶️ Produsele au fost depozitate într-un spațiu asigurat de Primăria Orașului Lipova, iar în perioada următoare acestea vor fi selectate pe categorii și oferite grădinițelor din oraș, Secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Orășenesc Lipova, precum și altor instituții educaționale și ONG-uri din Orașul Lipova, dar și din alte locații de pe raza Județului Arad.

▶️Cuvintele de mulțumire și recunoștință rostite de primarul Orașului Lipova – Florin Fabius PERA au mers în egală măsură către cei care au inițiat această colaboarare – Asociația “Împreună suntem mai buni” și președintele acesteia, tânărul Valentin CĂLDĂRAȘ și bineînțeles către D-na Geanina TURCU și reprezentanții din conducerea Companiei PRODAL 94 SRL, datorită cărora un nou vis a devenit realitate și mulți copii se vor bucura de produsele donate, care le vor fi extrem de binevenite și utile.

❗~ ” Nu putem să spunem decât că ne bucurăm nespus de mult să vedem că mai există oameni cu suflet mare care se gândesc și la cei din jur și nevoile acestora, care aleg să acționeze și să ajute și care nu rămân indiferenți la situațiile întâlnite și oferă acea mână de ajutor atât de necesară. Ne-am dori să avem acest gen de colaborări cât mai frecvent cu putință și să încheiem cât mai multe colaborări de acest gen. Le mulțumim atât lui Vali Căldăraș și Asociației sale, care reușesc deja să facă tot mai multe minuni prin proiectele derulate, pentru Orașul nostru și categoriile de cetățeni care au nevoie de ajutor și desigur, reprezentanților Companiei PRODAL 94 SRL pentru minunatul gest și prezența în comunitatea noastră lipovană.” ~

  • Florin Fabius PERA, primarul Orașului Lipova

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de Primăria Lipova. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)