Gherghesenii și Iov sunt două tipologii umane diferite: una în plină expansiune, cealaltă pe cale de dispariție. Noi, creștinii de astăzi, fii ai unei umanități ajunsă la ceasul maturității, ai unei omeniri mai adulte decât un film cu bulină roșie, ne imaginăm că se poate conviețui într-un armonios ménage à trois cu dracii și cu porcii noștri. Ba mai rău, uneori mergem atât de departe cu nerușinarea, încât încercăm să îl cooptăm și pe Dumnezeu în stilul nostru mizerabil de viață, uitând că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos.
Există un gen de zevzeci, de o mie de ori mai mizerabili decât îndrăcitul din Gherasa, care cu un glas duios, comparabil cu al porcului care a guițat în ținuturile gadarenilor, se fac portavoce Mamonei, propovăduind “evanghelia prosperității”, bombardându-ne cu o legiune de argumentațiuni falacioase și seducătoare, menite să ne precipite, laolaltă cu porcii noștri, în hăul infernului. Dumnezeu rămâne fidel sieși, nu se schimbă cu nimic, nu își modifică învățătura și nu face concesii, iar diavolul, la rândul lui, este consecvent în răutatea lui.
Noi, bieții oameni, ființe inconsistente, venale, cupide și mercantile, nestatornice, inconstante, fâșnețe și labile, alergăm zglobii în zigzag printre jaloanele dracilor și ale porcilor, încercând să găsim o cale de mijloc, un echilibru în relația noastră cu Dumnezeu, cu porcii și cu dracii. Or, Dumnezeu nu s-a întrupat pentru a se bălăci cu noi în albia împuțită a porcilor, ci ne obligă să alegem o dată pentru totdeauna între el și porci. Putem să-l iubim pe Dumnezeu, cu ochii ațintiți spre înălțimile senine și pure ale cerului sau să ne ducem veacul iubindu-ne și giugiulindu-ne-n dezmăţ pe-o cocină scârnavă cu porcii pe care i-am adoptat și cu baronii infernului care ne-au înfiat. Dacă nu putem să fim verticali ca Iov, să urmăm măcar exemplul gherghesenilor, pentru că e de o mie de ori mai cinstit să-l scoți pe Isus din viața ta, decât să îl păstrezi ca pe o marfă pe talgerul unei balanțe. Isus e singur pe talger, fiindcă pe celălalt se află porcii, dracii și inima ta… Preot Sorin Seviciu