Perseverența

Foto: sport.ro

De obicei , îmi aleg titlurile articolelor în așa fel încât ele să cuprindă întreaga esență a ceea ce scriu, a ceea ce s-a întâmplat sau a ceea ce simt.
La câteva minute după finalul meciului de la Mediaș, pur și simplu nu-mi venea în gând titlul potrivit. Cel care m-a ajutat a fost Balint, Gyusi Balint, antrenorul roș-albilor învingători aseară în meciul cu Gaz Metan. Imediat , după partidă, i-am urmărit declarația dată în fața camerelor Digisport și am reținut un cuvânt ce mi s-a întipărit bine de tot în minte, PERSEVERENȚA.
Perseverența este un fel de ” încăpățânare” în ceea ce faci pentru a -ți atinge scopul. Un fel de mușuroi de furnici , în care fiecare componentă se ”încăpățânează” să-și facă treaba ei, să aducă boabe sau rămășițe de frunze din cotloanele pădurii către mușuroiul ei, cu sacrificiile , cu pericolele la care se expun, neferindu-se să se și jertfească , dacă e cazul. Toate, în spiritul colectivului în care trăiesc.
La fel și albinele…perseverente până la moarte, numai și numai pentru a -și apăra și proteja Matca.

Gyusi Balint nici nu putea să găsească , aseară, un cuvânt mai potrivit pentru a descrie și a rezuma totodată , imensa victorie a echipei sale la Mediaș.
” Furnicile” sau ” albinele” UTA-ei ne-au ținut cu emoțiile în gât până în ultima clipă și ne-au descătușat emoțiile , dând frâu liber valurilor imense de bucurie atunci când nimeni nu a mai crezut că zăbrelele inimilor noastre mai pot fi rupte.
Să fim cinstiți, mulți dintre noi, atunci în ultimele minute, ne mulțumeam și cu un egal , ba chiar imploram , în gând , antrenorul arădenilor să apeleze la obișnuitul său obicei de a întări apărarea prin înlocuirile specifice. N-a făcut-o , ci a PERSEVERAT în menținerea spiritului de atac, a transmis pe unde , numai de el știute, ” furnicilor ” și ”albinelor” din teren să PERSEVEREZE și ….să aibă grijă de MATCA lor….Miculescu.

Iar Matca și-a făcut datoria.

Mereu lăudam linia de apărători sau reușitele din unele meciuri ale puținilor atacanți. Ei bine, ieri, UTA a prezentat un cuplu de mijlocași superb, un ”transportor de pian”, Batha și un ” pianist, Passaglia, iar Roger, Ubink și Miculescu, fiind ” trambulina” pentru Dangubic , Antal sau Hora. O așezare tactică inspirată și , sunt sigur, și gândită, dar, mai ales respectată de ” furnicile- albinele” din teren. Atitudine ce a dus , în final , la răsplata făcută nouă de ”MATCA” de ieri a echipei, Miculescu.

Să nu uit. O altă armată de furnici și albine , cu rol mare în acumularea de miere în sufletele noastre , s-a numit Galeria prezentă pe stadion.

Ce dulce e mierea victoriilor!

Ioan Hamza