Petru Moț : Nu putem gândi dezvoltarea viitoare a sistemului medical arădean în în baza unor documente depășite și neconforme realității

Pe masa consilierilor CJA s-a aflat astăzi un proiect de hotărâre privind aprobarea Master Planului la nivelul
Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Era de așteptat ca, după mai bine de un an de la debutul
pandemiei, an în care sistemul de sănătate arădean a scârțâit din toate încheieturile, să avem o analiză serioasă
și la zi, un document care să constituie temelia de la care să se înceapă regândirea și reconstruirea sistemului
medical arădean.
„Din păcate nimic din toate astea. Grupul consilierilor județeni PSD nu poate gira prin vot o analiză
incompletă și neargumentată, un document învechit, elaborat în anul 2019, cu date ce sunt depășite de
realitatea anului 2021. Deși comasarea infrastructurii spitalicești în locația actuală a Spitalului
Județean și al fostului Spital Municipal nu este un lucru rău, totuși procentul de ocupare a terenului nu
permite acest lucru, iar soluția oferită cu demolarea unor construcții este greu de crezut că va fi una
fezabilă. În document se face trimitere la Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, în condițiile în
care noi suntem în anul 2021. Putem gândi dezvoltarea viitoare a sistemului medical în în baza unor
documente depășite? Evident că nu. Se respinge ideea construirii unui spital nou cu motivarea simplistă
că nu se găsește un teren suficient de extins (corect era să se spună măcar de cât teren era nevoie pentru
un spital nou cu toate secțiile și specialitățile comasate într-un singur loc). Documentul critică legislația
existentă fără nici măcar un exemplu concret de legislație defectuoasă sau fără o propunere de
îmbunătățire.
În fine, după investiții de foarte multe milioane de euro, care nu este foarte clar de unde și când vor fi
finanțate, se spune că sistemul medical arădean va oferi o calitate acceptabilă a serviciilor medicale
(pag. 49 din document). Din punctul de vedere al administrației liberale a CJA doar atât merită
arădenii. Nu o calitate bună și foarte bună. E suficient una acceptabilă.
Este clar că grupul consilierilor județeni PSD nu a putut valida prin vot un astfel de document, motiv
pentru care am și votat împotriva proiectului.”, afirmă consilierul județean PSD Arad Petru Moț.

Biroul de Presă al PSD Arad

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de PSD Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)