Primul medic vaccinat în Arad a fost doamna doctor Dana Olar!

Azi dimineață a început administrarea vaccinului împotriva virusului SARS CoV-2, la personalul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad!Primul medic vaccinat a fost doamna doctor Dana Olar, medic șef Secție Pneumologie, fiind unul dintre medicii care tratează pacienți diagnosticați cu virusul SARS CoV-2 încă de la începutul pandemiei. ”Sunt foarte fericită astăzi pentru că am așteptat această zi de zece luni, din luna martie de când am început să tratăm pacienți diagnosticați cu COVID-19. Chiar dacă respectăm toate măsurile de prevenție – dezinfectarea și spălarea mâinilor cât mai frecvent, purtăm măști, distanțarea socială…, din păcate constatăm că virusul continuă să se propage. Eu cred că singura măsură logică și eficientă o reprezintă vaccinarea, imunizarea. Eu vă doresc sănătate și responsabilitate – responsabilitate față de dumneavoastră și față de cei din jurul dumneavoastră”, a declarat dr. Dana Olar, medic șef Secție Pneumologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.La nivelul spitalului s-au amenajat patru puncte de vaccinare – în clădirea din Strada Stephan Ludwig Roth (Grădiște), în sediul central al instituției – strada Andrenyi Karoly, la fostul Spital Municipal – Piața Mihai Viteazu și pe Bulevardul Revoluției, la Policlinica Dacia. ”Azi dimineață am preluat de la Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, 41 de flacoane de vaccin, iar în cursul zilei de astăzi vor fi vaccinați 203 angajați ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Doamna doctor Dana Olar este primul medic din spital care s-a vaccinat, la punctul de vaccinare din strada Stephan Ludwig Roth. Dr. Dana Olar este unul dintre medicii din prima linie, în lupta cu virusul SARS CoV-2 încă de la începutul pandemiei. Mulțumesc întregului personal al spitalului pentru eforturile pe care le depune, zi de zi, în lupta cu acest virus”, a declarat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de CJ ARAD. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)