Când eram enervant de tânăr și-mi petreceam vacanțele la țară, la bunici, vremea rea și-n deosebi, fulgerele și tunetele mă făceau să intru în panică. Îmi era foarte teamă, ascunzându-mă sub paturile înalte din odaia mare. Până ” s-au prins” iubiții mei bunici , intrau și ei în panică neștiind unde-am dispărut. Stăteam acolo sub paturile cu ” sălmăjacurile” de paie, pe lutul ( la modă la țară….murluială-i zicea) , tremurând de teamă.
Ceva din această fobie mi-a rămas și-n zilele bătrâneții mele.
Cu câteva ore înaintea debutului meciului mult așteptat, UTA- FCSB, mă uitam cu îngrijorare când pe cer , când pe rubrica ” meteo ” de pe telefon rugându-mă să nu se dezlănțuie Ilie ( nu fotbalistul , ci Sfântul cu ploile).
Mă gândeam să plec spre stadion cu vreo două ore înainte pentru a evita ” potopul” de susținători ce se îndreptau spre porțile de intrare. Îmi și cumpărasem tricou roșu cu sigla UTA-ei, dar ochii și urechile îmi erau mereu spre nori. Era cât pe-aci să cedez și să aleg vizionarea meciului la televizor. Speranță deșartă… „ Enel”-ul parcă era informat că locuiesc în cartierul Gai și…clanț curentul. Uf…fie ce-o fi îmi iau pelerina ( mi-am cumpărat una din acelea cu 5 lei de la LIDL) și țuști în Opel . Găsesc un loc liber , strâmtuț, de parcare și mi-am zis în gând ” poate veni și Potopul” , al meu e stadionul.
După ce meci am văzut, după ce emoții, bucurii și fărâmă de tristețe ce le-am trăit la finalul partidei parcă -mi vine să-i mulțumesc Enel-ului pentru joaca de ”uite curentul nu e curentul” în Gai.
Stadionul ”Francisc Neuman” este făcut pentru a găzdui spectacole. Nu mă pricep la arhitectură , nici la ecouri , nici la rezonanțe, însă cine n-a avut ” piele de găină” ieri , în tribune , înseamnă că a dat banii degeaba pe bilete sau abonamente.
Sinceri să fim, egalul era acceptat ( cel puțin în gând) de oricare fan al echipei arădene. Golul lui Ubbink a dat impulsul gândului ” dă-l naibii de egal” , putem învinge tinerii talentați ai FCSB-ului.
9000 de spectatori îmbrăcați, mai toți, în roșu s-au făcut una cu tribunele și peluzele. Geamurile apartamentelor blocurilor Ared , sigur au vibrat o oră și jumătate. Rapidul, Craiova, Dinamo, au galerii spectaculoase, însă UTA are un splendid public , adică un public cât o mie de galerii de-ale lui Rapid, Craiova sau Dinamo. Putea fulgera , trăsni și bubui din cer cât dorea cel de sus, dar îndemnurile , aplauzele și cântecele celor din tribune le întrecea în decibeli.
Șansa celor de la FCSB a răpit iubitorilor fotbalului arădean o fărâmă din fericirea trăită 90 de minute. Acel minut de după 90 i-a surprins pe neobosiții Batha, Vuckcevici , Erico, Medjimorec , dar și pe Iacob cu mintea învăluită de valul speranței la o izbândă imensă.
A fost un spectacol de proporții, disputat pe un stadion măreț în lumina reflectoarelor, cu artiști deosebiți îmbrăcați în roșu.
” Bis” -urile din final se aud și-acum!
Mulțumim UTA!
Ioan Hamza